Mihaela-Iuliana Stancu este o pascaliana trestie ganditoare ce-si inalta subtiratica ei coloana de simtire sub o bolta a varstei ,cand tulburata de vartejuri si patimi solare,cand strabatuta de adierile aromiroare si misterioase ale noptii.
Vrajita de indepartate chemari bacoviene sau blagiene,Mihaela ramane un teritoriu poetic insemnat cu pecete razesasca de stapanire.In versurile ei suple, topite in valurile ritmice si simetric distribuite ale unei respiratii lirice proprii,ea canta si descanta,cheama si blesteama,doreste si dojeneste,se daruie si se naruie cu gratia si resemnarea unei fatalitati feminine asumate.Poezia ei adolescenta este un scaldat continuu intr-un lac vrajit,incarcat cu nuferi de trairi si intelepciune nascuti in dulcele namol al iubirii si tasniti apoi floral si candid spre cer.
Autenticitatea scriiturii poetice a Mihaelei Stancu sta in simplitate ,fluiditate,lipsa aproape totala de artificii moderne si vulgaritati postmoderne.Este un semn ca natura umana si poezia sufletului n-au renuntat inca la atributele lor primordiale.
30 iulie 2003 Prof.dr. TUDOR OPRIS
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests.
Recommended Reading
